Barilla sau ce-și face omul cu mâna lui se numește boicot

Barilla - o marcă italiană care, cel puțin pentru mine, ajunsese să se confunde cu însăși ideea de paste făinoase. Niciodată nu mi-am pus problema să cumpăr o altă marcă. Nu-mi aduc aminte de nicio reclamă, în schimb știu că în toate supermarketurile există un raft mare cu Barilla care, dacă nu ar fi, te-ar face să te îndoiești de calitatea întregului magazin. Cu alte cuvinte, brandul e atât de stabil încât se vinde singur. Unde mai pui că nu e cel mai ieftin...

Complimente nemțești

Am părăsit Berlinul pentru o zi - această capitală a Germaniei care parcă nu e din Germania, pentru că Berlinul e mai mult de-atât, e un glob pământesc plat. Am ajuns la München - care mai întâi e Bavaria și după aceea e Germania. 

Scriitorul și traducătoarea lui

Sunt în autocar, între Berlin și München. Aproape un arhaism în Germania de astăzi. Totuși, autobuzul cu etaj, cu destinația finală Zürich, este plin. O ciorbă socială. Să vrei și nu găsești oameni mai diferiți care să stea, cuminți, unul lângă altul.

Frizerul și Volodya

Îmi găsisem un frizer nou, pe strada Lungă din Brașov. Avea vad pentru că era în fața Centrului Militar Județean. Dar eu mergeam să mă tund sâmbătă când era liniște. Frizer ca pe vremuri: pieptene de aluminiu, briantină, small talk, prosopele chinezești roz, ambalaje de șampoane nemțești reumplute cu diverse, măturica  de paie pentru îndepărtat părul de pe haine, peria cu pudră de talc de la final - în care ciubucul dispare discret ca într-un norișor complice - în fine, un fel de muzeu al frizeriilor.

Regina Nopții

Cineva vorbea tare pe stradă, puțin după miezul nopții. Nu eram sigur dacă se certa sau vorbea normal. În cartierul nostru noaptea e atât de liniștită încât, dacă cineva lasă geamul deschis când face amor, toată strada devine părtașă bucuriei finale. Se întâmplă cam de două, trei ori pe săptămână...

Cărți, discuri și coincidențe

Acum o săptămână am terminat de citit o carte*, cadou de la Arinda. E vorba despre un roman grafic, scris și ilustrat în stilul benzilor desenate - o premieră pentru mine. O poveste tristă, despre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, relatată din perspectiva unui inginer de sunet și a uneia din fiicele lui Goebbels. 

La ofertă

Am intrat într-un magazin „deschis până târziu” sau Spätkauf - versiunea sindicalistă, germană a nonstopului de la colț de stradă. Vreau să cumpăr un pachet de alune dar îl întreb pe vânzător dacă are unul care nu e expirat chiar de două luni. Se uită la ambalaj, le verifică și pe celelalte de pe raft, se dă de ceasul morții că așa ceva e de necrezut, și-mi zice: „Vi le dau la ofertă - juma' de preț.”

O chestiune intimă

Moartea, după părerea mea, este o chestiune intimă.

Nu mă refer doar la mass-media românească și la reacția ei din ultimele zile. Ăsta-i nivelul, ne-am obișnuit, nu contează dacă e vorba despre Becali sau despre o nenorocire din altă categorie, reacția presei este, în cea mai mare parte, la fel de grotescă.

Mă gândesc mai mult la altceva. Când îți moare cineva apropiat, dintr-o dată te trezești luat pe sus de neamuri, vecini, cunoștințe - toți vor circ. Fiecare are o părere despre „ce trebuie făcut” - o încolăceală de proceduri și accesorii, de păgânisme și ortodoxisme din care cei mai câștigați ies popii. 

București - Berlin (via Santiago de Chile)

globe-M: Cu singuranță că viața în Berlin este cu totul altfel [decât la București]... 

Iván Véjar: Nu, chiar deloc. Când am ajuns aici, am descoperit imediat o grămadă de asemănări între București și Berlin.

„Ich bin ein Berliner”

Berlinul de Vest, 26 iunie 1963, adică exact acum 50 de ani - J. F. Kennedy spunea, în probabil cel mai bun discurs al său, Ich bin ein Berliner - „Sunt un berlinez”. În conjunctura istorică de atunci, mesajul a fost intepretat ca o susținere a Germaniei Occidentale și, în același timp, ca o sfidare față de Uniunea Sovietică.

Berlin City

„Plec de acasă pe ploaie, mă întorc pe soare. Vântul pune norii la loc. Turiștii înfruntă eroic toate vicisitudinile timpului. Un oraș care nu se sperie de vreme. Aici totul durează puțin. Nici tristețea nu se consumă întreagă, mereu e întreruptă de hohotele de râs de pe stradă. Văzându-i pe berlinezi atât de veseli, atât de degajați, atât de siguri pe ei, mă întreb dacă aicea se moare.” Nora Iuga, Berlinul meu e un monolog, Cartea Românească 2010

Berlinul altora, Berlinul meu

Zilele trecute am avut o mare bucurie - am primit o carte.

Astăzi, aflat pe balconul unei prietene - undeva, pe lângă Universitatea Humboldt, am început să o citesc. Autoarea descrie Berlinul așa cum îl văd și eu. Se bucură de aceleași mărunțișuri și disecă aceleași detalii. Mi-a confirmat că Berlinul este pentru mine.

Ce-i în gușă, și-n căpușă

Ieri de dimineață mi-a scris un prieten de la Tel Aviv cu care n-am mai vorbit de ceva vreme. Motivul pentru care m-a apelat a fost îngrijorarea lui cu privire la un articol pe care l-a citit în presa românească: ”IPS Pimen îl felicită pe deputatul care se declara împotriva celor care ”confundă fericirea cu fundulețul”.

Trecând peste exprimarea care justifică pe deplin rata promovabilității la BAC, stau și mă gândesc: ce l-a făcut pe domnul deputat să facă această alegere de cuvinte și să le articuleze sub formă de idee? 

O carte și două pisici

Astăzi, în cutia poștală, am găsit o carte.
O carte și două pisici.
Într-un plic.

Menajere din toate țările, uniți-vă!

La doar câteva ore după postarea mea de ieri, în Huffington Post a apărut un articol care mi-a atras atenția. Evident, nu are nicio legătură cu blogul meu modest, dar parcă a fost menit să dea apă la moară preocupării mele proletare pentru menajerele chiliene.

Locul menajerei în societate

Astăzi revin cu o idee care mă fascinează în istoria noastră contemporană: locul menajerei în societate. Înregistrarea de mai jos, făcută pentru Radio România Cultural, este bazată pe un text pe care l-am scris anul trecut, în urma experienței într-un supermarket din Santiago dar este și despre un film legat de acest subiect: La Nana (sau menajera, în spaniola chiliană).

Viktoriapark, Berlin

Unul din multele parcuri ale Berlinului, de vizitat într-o după-masă leneșă de duminică.

Un alt fel de mineriadă

O altă țară, un alt Iliescu, dar aceiași studenți ciomăgiți. S-a întâmplat ieri, 13 iunie 2013, în Santiago de Chile - cam pe când se comemorau la București victimele mineriadei din iunie 1990.

După un marș de protest al studenților, jandarmii au intrat, în mod ilegal, în sediul central al Universidad de Chile, arestând studenți și distrugând bunuri.

Taksim via Berlin

În urmă cu vreo câteva săptămâni, pe Facebook, mi se adresează cineva din România cu aproximativ următoarele cuvinte: „Am auzit că din cauza turcilor, Germania va dispărea în curând ca națiune”. Nu mai știu dacă alegerea cuvintelor a fost chiar atât de agresivă cum mi se pare acum sau ceva mai diplomată, însă ideea a fost clară. Puțin surprins, am cerut o confirmare: „La ce vă referiți?” Confirmare mi-a trebuit, confirmare am primit: „Păi la musulmani...”

Karl Marx, Berlin 2013

Soare de vară și polen cât cuprinde. Armat cu cremă de soare de 50 și un pachet de batiste, mi-am scos aparatul de fotografiat la plajă, printre blocurile din Berlinul de Est. Mai exact pe Karl-Marx-Allee: încoronarea sistematizării socialiste, a urbanismului est-german.

Peripețiile Omulețului Semafor din Epoca de Aur și până astăzi

În Epoca de Aur se făceau și chestii serioase. După Revoluție ori, după caz, după căderea Zidului, le-am aruncat pe toate peste bord fără să ne gândim o secundă că poate n-aveau nicio legătură cu secera și ciocanul.

Astăzi vă povestesc despre un simbol salvat de la fiare vechi - la propriu.

Literatură și ciorbă de pește

Plouă la Berlin, plouă la București și, chiar dacă e în altă emisferă, plouă și la Santiago de Chile. Pe Facebook, fosta mea dirigă și profă de română - Sybille Balint, face un frumos apel la lectură.

(PE) Post-Eurovision

Dimineața pe la prânz: ouă, brânzeturi, cereale, salată de fructe, cafea și cola, amintiri și comentarii despre „ce fain a fost aseară”. Aseară s-a terminat pe la 4 dimineața. De când m-am lăsat antrenat în pasiunea Eurovisionului, e prima oară când mă culc ca după un Revelion.

Așadar, ce-a fost atât de fain aseară?

Violeta Parra - de la Berlin, despre Chile și chilieni

Astă iarnă, pe Kastanienallee în Berlin, am dat peste afișul unui film pe care l-am văzut în Santiago în urmă cu câteva luni. Titlul original, în spaniolă, este Violeta se fue a los cielos (Violeta s-a dus la ceruri) și este un film biografic despre viața artistei chiliene Violeta Parra.

Fără griji prin Berlin - Trabantul

Azi vă propun o amintire despre Trabant, într-o înregistrare făcută pentru Radio România Cultural (ilustrația muzicală Mara Popa).

Plagiat à la française

După experiența românească, apoi cea sud-americană și, actualmente, trăind în lăudata Europă Occidentală, ajung tot mai mult la concluzia că lumea, sau cel puțin politica, este peste tot la fel.

„Mică anchetă asupra plagiatului fără scrupule” așa se numește o carte apărută în Franța (Éditions Léo Scheer, 2013), de Hélène Maurel-Indart.

Jurnal de Berlinală. Poziția Copilului.

După cum am intuit încă dinaintea Berlinalei, printre favoritele festivalului se află filmul chilian Gloria și cel românesc, Poziția Copilului.

Imaginați-vă acum un cuplu româno-chilian care trăiește la Berlin și care a văzut ambele filme... Povestea este cât se poate de adevărată și orice asemănare cu personajele reale este absolut intenționată.

Jurnal de Berlinală sau cum văd eu filmele de artă.

Filmulețul de mai sus nu este despre Berlinală dar are legătură cu filmele de artă - o bună parte a peliculelor prezente la festivalul de la Berlin.

Așadar, nu este un cinema pentru toată lumea! Totuși, am riscat și mi-am luat câteva bilete la diverse secțiuni. Și dacă tot m-am băgat unde nu-mi fierbe oala, iată și concluziile mele:

Jurnal de Berlinală. Duminică, 10 februarie, al doilea film.

Casablanca - un clasic din 1942, cu Ingrid Bergman și Humphrey Bogart, vizionat pe marele ecran. Introducerea a fost făcută de Isabella Rosselini, fiica actriței. Ce ocazie unică! O să mă felicit toată viața pentru bilete...

Jurnal de Berlinală. Duminică, 10 februarie, primul film.

Gloria - un film chilian în regia lui Sebastián Lelio, participant la secținea Concurs a Festivalului de Film de la Berlin.

Ce film! Ce actori! Ce reacție a publicului! Toate acestea au fost accentuate și de faptul că am asistat chiar la premiera acestui film care a avut loc în Palatul Berlinalei.

Jurnal de Berlinală cu ocazia demisiei Papei

A demisionat Papa Benedict al XVI-lea.

Absolut întâmplător, tocmai am terminat o altă filă de jurnal de Berlinală despre filmul pe care l-am văzut sâmbătă seara.

Jurnal de Berlinală. Sâmbătă, 9 februarie. Dimineața.

Azi a fost prima zi productivă de Berlinală - asta pentru că am început să și vedem din filmele pentru care ne-am tot chinuit să luăm bilete. Pentru că festivalul durează 11 zile iar biletele se pun în vânzare doar cu trei sau patru zile înainte de  fiecare film, a trebuit să fac o agendă pentru cumpărarea biletelor și alta pentru vizionarea filmelor, după cum vă povesteam în prima zi.

Jurnal de Berlinală. Vineri, 8 februarie.

Azi mi-au surâs astrele cibernetice - am reușit să-mi rezerv online următoarele două filme (pe care le voi vedea săptămâna viitoare): Poziția Copilului, film românesc de la secțiunea Concurs și La Plaga, o peliculă poliglotă în catalană, spaniolă, ilocano, moldovenească (așa scrie) și rusă. Ilocano, am aflat și eu din Wikipedia, este ”a treia limbă vorbită în Filipine”. Combinația pare cel puțin exotică, să vedem cum va fi și filmul...

Jurnal de Berlinală. Joi, 7 februarie: Babilon

Casablanca și Gloria. Încercarea de a cumpăra biletele online n-a fost atât de glorioasă și am pățit ca marți: mă loghez la ora 10 fix (când se deschidea casa online) dar cade sistemul! Își revine după un minut și biletele erau deja epuizate. Vorba aia: ”Bilete mai aveți? Sunt epuizate. Nu-i nimic, dați-mi așa...”

Un stand gol al României la un târg internațional

Pe cât de mult am lăudat într-un articol din luna ianuarie, standul României de la Săptămâna Verde, pe-atât mi-e de jenă să vă arăt pozele de la Fruit Logistica - un alt mare târg internațional, specializat în fructe și legume proaspete.

Jurnal de Berlinală. Miercuri, 6 februarie: Online

În agenda de azi erau biletele la un clasic de la Berlinală - Cabaret, cu Liza Minelli. M-am logat (că acum știam unde și cum), am dat click pe pătrățelul care simboliza ”bilete disponibile ACUM online”, mă redirecționează spre site-ul de vânzare și-mi dau seama că nu-mi găseam cardul pe care îl vroiau ei. Aveam altul, dar cică nu era de tipul agreat. Cu viteza fulgerului, întorc casa pe dos. Nu-mi găsesc cardul celălalt și îl sun disperat pe Ivan. Îmi simte disperarea la telefon și reacționează imediat. Întroduc datele și... primesc confirmarea. Ura! Am reușit, spre deosebire de ziua anterioară.

Jurnal de Berlinală. Marți, 5 februarie: Primele bilete

Primele bilete pe care le puteam cumpăra erau la filmul polonez W imie... (În numele...), secțiunea Berlinală Concurs. După ora 10:00 intru pe site, până găsesc ce trebuie, se face 10:10. Anunț în dreptul filmului: contingentul de bilete online s-a epuizat.

Jurnal de Berlinală. Luni, 4 februarie: Marea Dezamăgire

Eveniment mare în lumea filmului, după cum povesteam solemn acum vreo săptămână, într-un articol despre Berlinală. Peste 400 de filme de văzut în... 11 zile. Imposibil, chiar și două pe zi poate fi mult pentru că mai vrei să și înțelegi ceva din ele. Așa că dă-i și caută, selectează, fă un top. Muncă multă...

Plagiat ”Made in Germany”

În articolul Plagiatul migrează spre Vest de acum câteva săptămâni, vă povesteam despre o situație ridicolă în care s-a pus o politiciană germană, întâmplător de origine română, care a copiat discursul ”concurenței” și a încercat să facă valuri într-un scandal politic local din capitala Germaniei, Berlin.

Luxemburg. Rosa Luxemburg.

Cartierul în care locuim are o mulțime de locuri care poartă același nume: o piață, o stradă, o stație de metrou și un bar care se numesc Luxemburg. Rosa Luxemburg.

Berlinala la ediția a 63-a și prezența românească

Berlinul a reușit să atragă atenția lumii asupra sa în mai toate domeniile și de aceea se recomandă prezența standurilor naționale la toate evenimentele organizate aici - fie că e vorba despre modă, gastronomie, film sau turism.

Săptămâna Verde la Berlin

Nici nu s-a terminat bine Săptămâna Modei de la Berlin că a și început Săptămâna Verde - care durează 10 zile. Sau a durat că e aproape pe terminate.

Atât titlul, cât și modul de prezentare al expoziției, m-au dus cu gândul la produsele organice, de vreo câțiva ani la mare modă în Germania. Recunosc că nu sunt nici admirator și nici consumator al acestui concept dar pe de altă parte, rădăcina de pătrunjel pentru salata de boeuf tot de la ei o cumpăr.

Prietenul căpușă

Problemele lui sunt cele mai mari.

E datoria ta să i le rezolvi.

Nu te sună să vadă ce faci - întrebarea din introducere putând fi înșelătoare.

Îi răspunzi din politețe dar ai făcut o mare greșeală pentru că te-a și supt vârtejul.

Început de an în Potsdam. Palatul Sanssouci

În a doua zi a lui 2013 am luat metroul de la Hackescher Markt, foarte aproape de strada pe care locuim în Berlin, și după aproximativ 45 de minute am ajuns în minunatul orășel din landul Brandenburg, Potsdam.

În urmă cu câțiva ani am vizitat orașul în aceeași zi a anului. O coincidență...

Plagiatul migrează spre Vest

Se pare că presei germane nu-i scapă niciun scandal de corupție din România și poate că bine face! Ce-i drept, în egală măsură le prezintă și pe ale lor care nu sunt deloc puține: mită în sistemul medical (german!), branduri nemțești care au devenit sinonime cu corupția la nivel internațional, proiecte costisitoare făcute pe bani europeni care se dovedesc a fi inutile ori subdimensionate, bănuieli de plagiat la nivelul ministerelor (de exemplu cel al Educației) și, cel mai nou, amânarea la nesfârșit a deschiderii noului aeroport din Berlin. Presa românească, pe de altă parte, abia a menționat ultima chestiune, fiind profund implicată în diverse divorțuri, sinucideri și incinerări loco.

Pile, Cunoștințe, Relații

PCR - Pile, Cunoștințe, Relații - era una din glumele care circulau pe vremuri despre Partidul Comunist Român. Toată lumea știa despre ce era vorba: ideologia, platforma politică a partidului se transformase într-o rețea plină de... pragmatism. Știai pe cineva care fie lucrează direct unde aveai nevoie (alimentara, peco, joagăr, spital, etc) sau cunoșteai pe cineva care cunoștea pe altcineva. Părinții generației mele cunosc detalii. Dacă au uitat, vă recomand o carte: Sunt o babă comunistă! de Dan Lungu. Dacă părinții înțeleg între timp doar spaniolă sau italiană, vestea bună e că s-a tradus în mai multe limbi.