(PC) Parțial color: Săptămâna Verde la Berlin

Nici nu s-a terminat bine Săptămâna Modei de la Berlin că a și început Săptămâna Verde - care durează 10 zile. Sau a durat că e aproape pe terminate.

Atât titlul, cât și modul de prezentare al expoziției, m-au dus cu gândul la produsele organice, de vreo câțiva ani la mare modă în Germania. Recunosc că nu sunt nici admirator și nici consumator al acestui concept dar pe de altă parte, rădăcina de pătrunjel pentru salata de boeuf tot de la ei o cumpăr.

În ceea ce privește produsele eco nemțești, sunt mai puțin suspicios pentru că între timp există un sistem de control bine pus la punct, dar știu că nu același lucru se întâmplă de îndată ce treci granița spre est.

Fac o mică paranteză pentru că mi-am adus aminte că acum câțiva ani am asistat la o ședință (care trebuia să fie pe teme de turism) în care județul Suceava a fost declarat, mai rapid decât se dizolvă nessul în apă, drept ”Bucovina Bioland”. A fost cam așa: ”Știți ceva? Eu propun denumirea de Bucovina Bioland pentru că nemților le place ideea.” S-a răspuns în cor: ”Da, domnule Președinte (de partid)!” Și Bucovina Bioland a rămas, fără să-și fi pus cineva întrebarea unde ascundem noi cele câteva mii de tone de pesticide folosite anual pe terenurile agricole. Certificarea unui produs ”bio” pretinde între 5 și 7 ani de cultură fără strop de chimicale iar o simplă analiză de laborator poate detesta imediat orice astfel de urmă.

Dacă la Săptămâna Modei nu prea am avut ce căuta, neavând nici gust și nici forme pentru așa ceva, mi-am zis că un pic de dietă n-ar strica așa că ne-am suit în metrou, am trecut peste râul Spree, plin de sloiuri de gheață, și am ajuns la Messe Berlin (centrul de târguri și expoziții), un loc în care am fost și cu alte ocazii, de obicei ca să promovez turismul românesc.

M-a cam surprins masa de oameni, amatori de produse organice, care se îndrepta spre intrare. Știam eu că Berlinul stă exemplar la capitolul acesta, dar nici chiar centrul fanatismului bio nu credeam că este. Ce-i drept, poate jucau și mostrele un rol iar apoi, era după ora 14:00 iar intrarea era mai ieftină.

În fine, am plătit intrarea și în inconștiența noastră intrăm direct în standul Rusiei. Atâta rusă pe metru pătrat și atâta miros de alcool am mai auzit și simțit doar în stația de metrou Kiyevskaia din Moscova, la șapte dimineața! În urechea dreaptă aud: ”Wodka mit Speck, nur zwei Euro!” Să fie oare sticlă de jumătate de litru sau de șapte sute de ml cea care costă doi euro - mă gândeam eu, nu că aș venit la cupărături dar o vodcă bună n-ar fi de trecut cu vederea... Când mă uit mai bine, atât în dreapta mea cât și în trei sferturi din hală, aceeași poveste: doi euro păhărelul de 50 ml la care se adăuga un dumicat de slănină. O fi bio, încerc eu să le dau oamenilor dreptate.

În timp ce încercam cu disperare să ieșim din primul pavilion (eram doar la început!), mai admir în trecere un soi de monument din pâine care, asemeni multor monumente rusești, sunt mari și îndeamnă la contemplație în ceea ce privește rostul lui.

Găsim în sfârșit un panou indicator și localizăm fericiți standul României... amplasat pe la jumătatea târgului. Ei lasă, am încercat să mă încurajez, s-au oprit toți în prima parte și n-o fi peste tot la fel.

Am trecut pe lângă niște roșii marocane, cam perfecte pentru noul concept organic dar frumos asortate la PET-ul de cola africană de pe masă, după care intrăm în pavilionul indian. Cu cât înaintam nu creștea doar înghesuiala ci explodau și prețurile. O tocătură de miel, legume și curry ajunsese între timp la 8 euro cu mențiunea că o mâncau pe unde apucai (dacă nu ți se topea între timp modesta farfurie de plastic).

Pentru că era imposibil de înaintat, am zis să încercăm alt traseu. Ca picați din altă galaxie, ne nimerim lângă un cetățean german care făcea pantofii vizitatorilor. N-am vrut să știu cât costă și, în căutare de frumos, am fugit disperați spre pavilionul florilor (Blumenhalle). Amplasat șmecherește în așa fel încât dacă intrai, trebuia să treci prin toată spirala de standuri ca să ieși din nou, acest pavilion semăna cu o piață olandeză (vezi bonețica reprezentantelor și umbrelele de 50 de cenți bucata pe post de decorații) în care se vindeau la kil rădăcini de gladiole, crini și alte lalele. Se schimbă decorul și deodată ne aflăm lângă un copac stilizat pe ale cărui crăci stăteau spânzurate artistic obiecte de lenjerie de corp.

Ieșim și din filmul ăsta și, lipsiți de chef, energie și bună dispoziție, avem o epifanie: în fața ochilor ni se arată o oază. Mă rog, nu toată, ci doar o Frunză. Am ajuns!

Slănină, brânză de burduf, telemea, cașcaval afumat, țuici și pălinci, cârnați de toate felurile, smântână și brânză Făgăraș, coaste afumate, păstrăvi în cetină, miere, ducețuri, murături și zacuști. Lume, mai multă decât la ruși și culmea! nu m-a deranjat. Așa cum nici pe ei nu cred că îi deranjează mirosul propriei nostalgii. Dar dacă îi spun maică-mii cât m-au costat toate pe care le-am cumpărat, mă ține o jumătate de oră la telefon ca să-mi explice cât de ieftin aș fi ieșit dacă-mi luam eu de-acasă, așa cum mi-a spus ea, tot ce-mi trebuia și nu dădeam banii aiurea.

Până la urmă, trebuie să recunosc că:

1) prețurile românilor erau la jumătatea celor din standul rusesc;

2) puteai să guști fără probleme din ce vroiai, fără să fii jecmănit;

3) vânzători amabili, vorbitori de germană și bine dispuși (!);

Mă duc să pun de mămăligă - la propriu!