sâmbătă, 16 februarie 2013

Jurnal de Berlinală. Poziția Copilului.

După cum am intuit încă dinaintea Berlinalei, printre favoritele festivalului se află filmul chilian Gloria și cel românesc, Poziția Copilului.

Imaginați-vă acum un cuplu româno-chilian care trăiește la Berlin și care a văzut ambele filme... Povestea este cât se poate de adevărată și orice asemănare cu personajele reale este absolut intenționată.
În jurnalul de luni, vă povesteam că am rămas foarte impresionat după ce am văzut filmul chilian. Două zile mai târziu am vizionat și Poziția Copilului... Cum să rămâi obiectiv și care sunt limitele diplomației în cuplu? Grea situație!

Cele două pelicule au foarte multe în comun: o femeie puternică în rolul principal, un bărbat slab care le stă în umbră, relația cu copiii, radiografia societății, aplauze multe, laude și critici bune. Ambele filme se termină cu un șlagăr italian.

Ce are Gloria în plus: o pisică. Lovitură sub centură! Mai ales că s-a vorbit în ziare ca patrupedul să primească un premiu special.

Ce are în plus filmul românesc: o echipă solidă de actori buni care susține caracterul principal. Poziția Copilului nu este un ”One Woman Show”.

Dacă cele două filme s-ar reduce doar la actrița principală, aș spune că Luminița Gheorghiu știe să ridice câteva note în plus față de Paulina Garcia.

Detaliul preferat? Călin Peter Netzer arată publicului, în cazul de față german, că avem muzică clasică bună - fie că e vorba despre o scenă la operă sau ringtonul telefonului mobil care sună în momente dramatice.

Peste câteva ore vom afla câștigătorii. Poziția Copilului merită câte premii poate duce - mai puțin cel pentru pisică, pe care i-l cedăm Gloriei.

Trăiască prietenia româno-chiliană!





”Nu întâmplător, producția românească de film este atât de aclamată. Este un cinema care știe ce vrea.” (Berliner Zeitung)

Biletul la Poziția Copilului și programul Berlinalei