Văd negru în fața ochilor, sar în pantofi, pun o geacă pe mine, uit căciula și fularul și ies din casă spre un alt centru de cumpărare a biletelor, diferit de cel din ziua de luni. Am zis că dacă schimb locul, schimb și norocul la Berlinală. Sunt trei astfel de centre iar la festivalul așteaptă cam o jumătate de milion de iubitori (nebuni) de cinema.
Așadar, nu mă mai duc la Potsdamer Platz, pentru că de el știe tot poporul, și fug spre Cinema Internațional care e mai de cartier și cel puțin nu o să dau peste o puzderie de turiști. Am ajuns într-un suflet acolo dar ce să vezi? La coadă la bilete eram eu și încă vreo două sute care s-au gândit la fel ca mine.
Rândul poate ar fi mers mai repede dacă lumea ar fi știut ce vrea. Deși aveau tot timpul din lume, majoritatea răsfoiau programul festivalului la fața locului iar când le venea rândul, o întrebau pe casieriță ce le recomandă. Asta era o variantă. A doua, deși pe un panou electronic maaaare cât jumătate din peretele sălii, se afișau filmele la care nu mai erau bilete disponibile, se pare că jumătate din clienți tocmai la filmele acelea vroiau bilet. Și mai și întrebau de două, trei ori: chiar nu mai sunt bilete?! În fața mea, un domn încerca să schimbe regula de vânzare a doar două bilete de persoană / film. Dar cel puțin nu urma să se închidă casa chiar în fața mea, așa cum am pățit-o ieri. Am găsit și bilete la filmul dorit. Au mai rămas nouă.
 |
| Primele bilete la Berlinală, filmul polonez W imie..., secțiunea Concurs |
 |
| În lipsa unui trailer (nu există încă), vă prezint o vedetă |