Zilele trecute am avut o mare bucurie - am primit o carte.
Astăzi, aflat pe balconul unei prietene - undeva, pe lângă Universitatea Humboldt, am început să o citesc. Autoarea descrie Berlinul așa cum îl văd și eu. Se bucură de aceleași mărunțișuri și disecă aceleași detalii. Mi-a confirmat că Berlinul este pentru mine.
Ieri am fost în Kreuzberg, am fost și săptămâna trecută, când povesteam despre Viktoriapark și tot acolo ne-a prins și ziua lui Ivan (împreună cu Fetele de la Scara D + Arinda, completarea perfectă a găștii).
În primele pagini ale jurnalului berlinez al Norei Iuga, pe balconul lui Marisol, citesc următorul fragment:
„A doua zi iar Kreuzberg, celălalt mai popular, mai proletar, mai pitoresc (...) Trecem pe o stradă plină de turci. Ingrid e cu noi, are un ciudat fel de a se apropia de oameni, când sfioasă, când îndrăzneață. E imprevizibilă. Sunt cârciumioare mici în care nu au acces decât bărbații. Femeile se furișează pe lângă ziduri, au basmalele negre pe cap și rochii lungi în culori întunecate. Le citești pe chip o dependență veche de legi punitive, care face să crească în ele seducția nepermisului. O turcoaică la Berlin are ceva de madonă perversă.” Nora Iuga, Berlinul meu e un monolog, Cartea Românească 2010
 |
| Cartea pe care am început-o pe balcon la Marisol |
 |
| Kreuzberg |
 |
| Viktoriapark, Kreuzberg |