Berlinul de Vest, 26 iunie 1963, adică exact acum 50 de ani - J. F. Kennedy spunea, în probabil cel mai bun discurs al său, Ich bin ein Berliner - „Sunt un berlinez”. În conjunctura istorică de atunci, mesajul a fost intepretat ca o susținere a Germaniei Occidentale și, în același timp, ca o sfidare față de Uniunea Sovietică.
Zidul Berlinului a mai durat vreo douăzeci și cinci de ani după discursul lui Kennedy și cam tot atât au trecut de la căderea lui dar, într-un fel, el tot mai există. De exemplu, când merg cu tramvaiul și mă nimeresc lângă un bătrân, nu pot să nu mă întreb în ce parte a Berlinului a trăit. Oare are în spate o poveste fascinantă despre cum a fugit în Vest? Sau are un trecut mai comod, preferând să fie unul din mulții turnători la Stasi (fosta Securitate est-germană)? În cazul doamnelor, îmi închipui mai ușor povestea. Adică, îmi permit să-mi imaginez că pensionarele frumos coafate și îmbrăcate burgez cu câte o blană ne-ecologică ar fi din partea occidentală. La polul opus, evident, fostele muncitoare și intelectuale socialiste care continuă să se îmbrace simplu și care locuiesc într-un cartier de blocuri din est, unde chiriile sunt încă decente. Dar poate sunt doar prejudecăți...
Revin la ce simt eu față de acest oraș. Oare voi putea spune vreodată ich bin ein Berliner? Orașul mă atrage pentru că mă identific cu el și cu o parte din istoria care mi-a marcat copilăria. Apoi tranziția. În lipsa unui răspuns clar, care să mă mulțumească, închei cu un fragment din cartea pe care o citesc acum, scrisă parcă pentru mine:
„O iau la întâmplare și pașii mă duc singuri unde voiam să ajung. Berlinul e foarte primitor cu mine, ca o femeie care nu face nazuri.” Nora Iuga, Berlinul meu e un monolog, Cartea Românească 2010
 |
| Berlin, Poarta Brandenburg, vedere de pe strada 17 Iunie |
 |
| Rămășițe ale Zidului Berlinului în Mauerpark (Parcul Zidului) |