O chestiune intimă

Moartea, după părerea mea, este o chestiune intimă.

Nu mă refer doar la mass-media românească și la reacția ei din ultimele zile. Ăsta-i nivelul, ne-am obișnuit, nu contează dacă e vorba despre Becali sau despre o nenorocire din altă categorie, reacția presei este, în cea mai mare parte, la fel de grotescă.

Mă gândesc mai mult la altceva. Când îți moare cineva apropiat, dintr-o dată te trezești luat pe sus de neamuri, vecini, cunoștințe - toți vor circ. Fiecare are o părere despre „ce trebuie făcut” - o încolăceală de proceduri și accesorii, de păgânisme și ortodoxisme din care cei mai câștigați ies popii. 

Apoi vin spectatorii. Dă-le emoții, dă-le adrenalină și apă la moară în cascade cu bulbuci, confirmă-le bârfele, fă-i să ragă de plăcerea necazului tău și o să vezi cum li se desfigurează moaca de satisfacție și cum li se prelinge, prin colțul gurii, grăsimea sarmalelor! 

Aveam o vecină care veșnic purta doliu și nu pentru că rămăsese văduvă cu o mie de ani în urmă. Era mereu pregătită pentru o înmormântare, pentru un parastas. Iar seara mergea la priveghiuri. Pe-acasă nici nu mai mânca. O auzeai, a doua zi, dând raportul prin cartier:

Trei sarmale de persoană. Potrivit de mari, nu cine știe ce...

Coșciug de stejar/brad/cireș. 

A murit săracu' și nici de pomană nu i-au dat „cum trebuie”.

S-au dat și pachete pentru acasă.

Pe ea nici n-o interesa, o lacrimă n-a vărsat!

Numai lume bună a avut, am numărat cinșpe mașini și tot mai veneau.

Cum vii tu la mort în bliomarin?! să n-ai tu ceva de doliu în casă, la o adică că doamne ferește! nu se știe niciodată...

I-a făcut de patruj' de zile la restaurant, a fost la înălțime!

Au rămas ele să-i toace banii - c-a muncit o viață și uite, tot degeaba.

Doamne, câte coroane a putut să aibă, nici n-au avut loc toate pe mormânt...

Nimeni nu se gândește la cei apropiați, la șocul suferit, la ultimele clipe pe care ar fi vrut să le petreacă, în intimitate, cu persoana dispărută. Nimeni nu are grijă de durerea lor și, cel mai probabil, că vor să fie lăsați în pace. Cu ultimul strop de energie care le-a mai rămas și, de multe ori, de luciditate, sunt forțați să joace un teatru pentru a distra niște babe cu minți perverse.