Problemele lui sunt cele mai mari.
E datoria ta să i le rezolvi.
Nu te sună să vadă ce faci - întrebarea din introducere putând fi înșelătoare.
Îi răspunzi din politețe dar ai făcut o mare greșeală pentru că te-a și supt vârtejul.
După ce și-a terminat discursul, te simți vinovat și începi să te implici.
Dacă ai rezolvat ceva, greutățile abia au început - el e departe de a fi pe deplin fericit.
Se bagă singur în mocirlă pentru că tu ești alături și-l salvezi.
Dacă n-o faci, iese cu scandal sau măcar cu o șoaptă bine plasată în cercul de cunoscuți.
Bârfa lui este un lung poem și fiecărui prieten din cercul comun îi este rezervată o strofă.
Așa cum face cu tine, procedează cu toți.
Grămada de probleme nu i se termină niciodată.
Este veșnic nefericit.
După o convorbire cu el, te simți împovărat dar el și-a aerisit puțin depresia.
E mereu disperat.
Strigă după ajutor ca din gură de șarpe chiar dacă nu arde.
Dacă arde e pentru că și-a dat singur foc.
Îți pune viața la punct în așa fel încât să se plaseze pe el însuși în centrul ei.
Nu-ți mai cere, îți pretinde (cum de n-ai fost suficient de telepatic să-i anticipezi următoarea nevoie?!).
Răgetul de ajutor este lansat concomitent în toate părțile - mai multe răspunsuri sunt mai bune decât unul singur. De obicei sunt bani la mijloc.
Există mai multe versiuni ale aceleiași povești, în funcție de sensibilitățile fraierilor.
Să-ți fie rușine dacă n-ai grija zilei de mâine și nu l-ai trecut și pe el în buget!
Sigur poți să-l ajuți mai mult dar nu vrei.
Nu contează că tu muncești pe brânci, el nu se umilește făcând ”orice”.
Căpușele se feresc de lumina soarelui așa că dacă le spui adevărul, te lasă singure în pace. În rest, există psihologi.