Azi a fost prima zi productivă de Berlinală - asta pentru că am început să și vedem din filmele pentru care ne-am tot chinuit să luăm bilete. Pentru că festivalul durează 11 zile iar biletele se pun în vânzare doar cu trei sau patru zile înainte de fiecare film, a trebuit să fac o agendă pentru cumpărarea biletelor și alta pentru vizionarea filmelor, după cum vă povesteam în prima zi.
Filmele pe care am ales să le vedem la Berlinală sunt de mai multe feluri - filme clasice, filme noi din Europa Centrală și de Est, scurtmetraje, filme cu tematică socială, iar altele sunt drame personale. Sunt filme pe care nu știu când vom mai avea ocazia să le vedem pe marele ecran. Nu mă refer doar la cele noi ci și la pelicule clasice.
Așadar, am început cu un clasic de opt Oscaruri: Cabaret. Un mare film despre Berlin, văzut tot în Berlin! Ba mai mult, am avut șansa să asist la o introducere făcută de unul din producători - Harold Nebenzal, născut, ați ghicit, în Berlin. S-au povestit tot felul de întâmplări din spatele cortinei Cabaretului, pe care le-am savurat cu mare intensitate - până la urmă erau informații de primă mână, chiar dacă se povesteau 40 de ani mai târziu. Evident, despre Liza Minelli numai de bine!
Una din povești a fost despre o scenă turnată în SUA (o parte din film a fost făcută și în Germania) în care regizorul avea nevoie de detalii despre uniformele tinerilor hitleriști. Primii care au fost întrebați au fost, evident, colegii germani. Fiecare a început cu tot felul de scuze cum că ar fi fost plecați din țară ori că au fost la mănăstire... în fine, nimeni nu vroia să dea de înțeles că ar fi făcut parte din organizația tinerilor hitleriști și nici măcar că ar ști cum erau costumați. Surpriza a venit în momentul în care au îmbrăcat pe cineva într-o uniformă de probă - toată echipa de nemți a început să facă tot felul de comentarii și corecturi, până în cele mai mici detalii: cum se purta centura, cămașa, culoarea nasturilor, în ce momente se scotea șapca de pe cap șamd.
Să spui o astfel de poveste, chiar și după atâția ani, poate fi o chestiune delicată în Berlin, însă publicul a gustat-o și s-a amuzat surprinzător de bine.
O altă poveste a fost despre echipa comercială a filmului care venise din SUA la München, o altă locație de filmare. Au fost cazați la hoteluri foarte bune însă au fost șocați să afle că în hotel nimeni nu auzise despre Liza Minelli. Cu candoare, Harold Nebenzal le-a spus: ”Cum să se vorbească în hotel despre vedetă când toate cameristele sunt din Iugoslavia?!”
De data aceasta, publicul i-a răspuns cu o scurtă pauză, suficientă pentru ca producătorul să-și dea seama de gafă. Se poate râde despre trecutul nazist, însă nu și despre străinii care trăiesc acum în Germania. Am apreciat reacția nemților, drept pentru care le-am iertat lipsa de educație dovedită apoi în timpul filmului.
Scenele din Cabaret sunt foarte cunoscute, însă nu mulți au văzut filmul de la cap la coadă. Povestea este cel puțin la fel de fascinantă!
Am ieșit fericit din sala de cinema. Am văzut un film frumos, clasic și am ascultat întâmplări povestite chiar de cineva din echipa de realizatori.
Am ieșit fericit din sala de cinema. Am văzut un film frumos, clasic și am ascultat întâmplări povestite chiar de cineva din echipa de realizatori.
Numai bine că la ieșire din cinema International, am observat o coadă minusculă la bilete așa că am profitat de ocazie și mi-am rezervat unul pentru o serie de scurtmetraje de marți.
 |
| Berlinala - cea mai mare concentrare de filme bune! |
 |
| Majoritatea biletelor se vând ”fără loc” - îngrămădeală la intrarea în cinema ”International” |
 |
| Producătorul filmului Cabaret, Harold Nebenzal (mijloc) și discursul său haios |
 |
| Biletul la Cabaret |
 |
| Altă categorie de filme (scurtmetraje) - un bilet pentru marți, cumpărat tot azi |