Intoleranță la lactoză

În urmă cu câțiva ani am asistat la un spectacol plin de aroganță și proastă creștere când la un târg internațional și-a făcut apariția o gașcă de politicieni români de diaspora. Hăhăieli, bancuri proaste și bețivăneală dar aranjați la patru ace și foarte inabordabili pentru muritorii de rând.

Blond cu ochi albaștri

Pe timpul studenției, trecerea graniței din Austria în Elveția sau Liechtenstein era o chestiune de rutină. Ajungeam mai repede ”în străinătate” decât în centrul orașului și o făceam de câteva ori pe săptămână. Fie din motive de școală sau chefuri cu colegii, era suficient să iau un autobuz și la prima eram deja ”dincolo”. Până și valabilitatea abonamentului lua în considerare regiunea geografică și nu cea administrativă. Am avut noroc: viață liniștită, peisaje frumoase, istorie, cultură... toate la o aruncătură de băț (la propriu).

Câteva ore în Hamburg

Acum o săptămână am petrecut câteva ore în Hamburg. Le-am documentat cu niște poze - nu prea multe pentru că mi-a dat de furcă lumina iar la câteva ore după amiază deja a început să se întunece. Am fost prin piața de Crăciun din fața primăriei, am băut vin fiert, apoi ne-am plimbat pe malul Alsterului (un afluent al Elbei), ne-am întors la vin fiert iar în drum spre gară a început să ningă. Dacă am mai fi stat, v-ași fi spus cum stă Hamburgul la capitolul deszăpezire :)

Nemții și deszăpezirea

În ultima săptămână a nins foarte mult în Berlin. Eu am zis c-am avut noroc să am parte de atâta zăpadă după doi ani cât i-am dus dorul în America de Sud. Când am fost să votez, savuram cu o satisfacție masochistă vântul rece care-mi ciupea fața așa, ca un fel de mic viscol. Dar și masochismul are limitele lui - plăcerea mi-a dispărut subit când cei de la Ambasadă m-au trimis acasă după dovada reședinței - dar asta e o altă poveste.

Succes răsunător (semnul exclamării)

Mi-a fost dat să citesc următoarea știre pe Neptun TV: Succes răsunător la Monte Carlo! Mamaia este cea mai fashion destinaţie turistică de distracţie din lume

Dacă ați trecut peste gândul cârcotaș ”cine-o mai crede și pe asta” și vă înghiontește puțin curiozitatea, hai să vedem despre ce e vorba:

La mulți ani, Neckermann Reisen!

Vă mai aduceți aminte de nemții care veneau la noi la mare în anii '70-'80 prin cunoscutul tur-operator Neckermann? Ei bine, sâmbăta trecută, firma germană a sărbătorit la Berlin 50 de ani de existență. În același timp s-a organizat și un mini-târg de turism la care au fost invitați cei mai apropiați colaboratori și parteneri ai acestui tur-operator. Evenimentul a fost patronat de Thomas Cook, concernul din care face parte Neckermann și a avut loc într-unul din hangarele fostului aeroport din Berlinul de Vest, Tempelhof (cunoscut pentru podul aerian cu care Germania Federală își aproviziona izolatul Berlin aflat în RDG).

Contribuția mea de Ziua Radioului

Astăzi este Ziua Radioului. Între diverse activități casnice, am făcut o trecere în revistă a ceea ce-i datorez eu radioului...

Ani de zile, de-a lungul copilăriei mele, radioul a fost singura sursă constantă de informare. O bună parte din cultura mea generală am dobândit-o în acea vreme. Evident, dacă nu am dobândit suficientă, n-o să dau acum vina pe el...

O plimbare prin parcul Tiergarten

Acum o săptămână am făcut un pronostic pesimist crezând că a fost ultima zi frumoasă de toamnă în Berlin (vezi Zi de toamnă berlineză). Din fericire n-am avut dreptate - a fost o zi cu mult soare, au mai rămas încă multe frunze în copaci, însă a fost foarte frig - cam 5-6 grade (în momentul în care scriu sunt deja 0 grade). Inițial ne-am propus un tur pe jos al cartierului Tiergarten însă a trebuit să ne ajustăm planurile, atât din cauza frigului dar și pentru că distanțele sunt mai mari decât am crezut.

Prima mea rețetă de pe blog: Pulpă de Vită la Tavă

Ieri am vorbit despre turism, practică și gastronomie și fără să-mi dau seama, am făcut trecerea la subiectul de astăzi: prima rețetă pe care o postez pe blog și pe care am gătit-o recent. Specificul acestei rețete nemțești este că timpul de marinare a cărnii este de trei zile.

Practica ne omoară...

Am primit astăzi un e-mail de la un prieten drag din Viena. Motivul pentru care mi-a scris a fost să-mi povestească despre un eveniment la care a participat ieri și care a fost moderat de către unul dintre actorii mei preferați, Ottfried Fischer. Evenimentul a fost unul cartiabil așa că banii strânși din vânzarea biletelor au fost folosiți într-un scop social iar costurile pentru organizare au fost reduse la un minim. Moderatorii n-au fost nici ei plătiți. Cu alte cuvinte, muncă voluntară (poate că și patriotică, nu știu...)

Despre un miner din Chile

În urmă cu aproape un an, în avionul de la Paris la Santiago, am avut ocazia să cunosc un miner chilian. Și nu oricare, ci chiar unul dintre cei 33 implicați în accidentul de mină din deșertul Atacama. Galeria s-a surpat pe 5 august 2010 iar ei au fost salvați 69 de zile mai târziu, pe 13 octombrie. Șirul evenimentelor și detaliile tehnice ale operațiunii de salvare le puteți citi aici.

Zi de toamnă berlineză

După un mic dejun copios la barul din colț, am luat-o pe jos către Rosenthaler Straße, am trecut pe lângă Hackesche Höfe (un labirint frumos de curți interioare), apoi pe malul râului Spree mai departe pe lângă Museumsinsel (”Insula Muzeelor”). 

Între 14:00 și 15:00

Săptămâna asta mi s-au întâmplat cel puțin două lucruri foarte bune:

1. Mi-am dat seama că în privința serviciilor nemții se bucură de niște prejudecăți care-i avantajează (”vă instalăm internetul mâine între 08:00 și 14:00” - care între timp devine ”15:00 - 18:00” și care mai apoi se transformă fără jenă în ”mâine” nu se întâmplă doar în România și în America de Sud...)

2. În ”fereastra” dintre 14:00 și 15:00, am ieșit la făcut poze.

Mauerpark (and Obsessions about Berlin)

I took a walk to the Mauerpark (Wall Park). A luxury to do on a Tuesday afternoon. I realised that I have the following obsessions about Berlin:

Трептов-парк (in English)

Treptower Park - my favourite spot in Berlin for over a decade now. If you get to see some Soviet Memorial there (one can hardly miss it, though), just don't argue with history. Take it as it is. Or as it was...

Ultima zi în Valdivia (și primul meu poncho)

E greu să pleci dintr-un loc pe care ajungi să-l îndrăgești dar dacă tot o faci, măcar să pleci în glorie. În cazul meu, probând noi vechi restaurante. Noi pentru mine, vechi pentru cei de aici pentru că într-unele au mâncat și au băut generații întregi.

A patra zi în Valdivia (o zi ploioasă la mare)

A fost o zi care s-a vrut a fi melancolică dar în final a fost foarte plăcută. Am fost la mare și a plouat. Aici de-abia s-a terminat iarna așa că zilele însorite de care am avut parte înainte au fost pură întâmplare.

A treia zi în Valdivia (o zi lungă cu multe poze)

Înainte să ieșim în oraș am asistat-o pe Erica (mama lui Ivan) la bucătărie. Pentru prânz făcea ”cazuela de pavo” - o supă cu tot felul de legume aproape întregi și carne de curcan (ăsta nu era întreg).

A doua zi in Valdivia ("La burta galbenă" și vizita la Tía María)

Oscar a dormit toată noaptea cu noi ceea ce-mi dă speranță că și-a adus aminte de mine. La micul dejun am mâncat "păsărele" adică niște turte dulci cu bezea pe deasupra.

Prima zi in Valdivia

Am început azi turul de adio prin Chile. Prima oprire: Valdivia, la vreo mie de km sud de Santiago. Aici locuiesc părinții lui Ivan și două din pisicile noastre.

Colonia Demnității III (în drum spre colonie)

În Colonia Demnității I vă prezentam un documentar despre o sectă germană de pe teritoriul Chile, convertită în instrument de tortură al regimului militar din anii '70 și '80. Pentru că un an de zile am lucrat foarte aproape de locul cu pricina, am avut curiozitatea să-i și vizitez. Însă înainte de aceasta am putut vorbi cu câțiva prieteni care au locuit în apropiere și v-am relatat părerile lor în Colonia Demnității II. Am avut chiar șansa să vorbesc cu unul dintre polițiștii implicați în lunga anchetă desfășurată acolo în ultimii douăzeci de ani.

Colonia Demnității II (de vorbă cu localnicii)

Subiectul ”Colonia Dignidad” a început să mă preocupe doar recent deși cred că ar fi trebuit să mă intereseze mai demult. De ani de zile, fosta sectă germană din Chile reușește să ajungă pe prima pagină a ziarelor din toată lumea. De fapt, chiar după ultima postare (Colonia Demnității I) a mai apărut o știre despre un caz celebru (Boris Weisfeiler), articol pe care îl puteți citi aici.

Așadar, suntem în 2012 și dosarul este departe de a fi închis. 

Colonia Demnității I (Preambul)

Cam de un an de zile fac naveta săptămânal între Santiago și Linares, un orășel de provincie aflat la 300 km de capitală. Lume blândă, harnică și amabilă cu toți cei din jur (sau de departe).

Însă doar recent mi-am dat seama că lucram foarte aproape de un loc ciudat al istoriei. O farsă neagră a contemporaneității. Se numea Colonia Dignidad (Colonia Demnității). Acum și-a schimbat numele pentru că pe cel vechi nu l-a meritat.

Telecinemateca chiliana: ”No” (sau cum să câștigi un referendum)

Azi am văzut un film chilian despre referendumul din 1988 când poporul a fost chemat să voteze ”Da” sau ”Nu”, în favoarea sau împotriva lui Pinochet.

Filmul abordează evenimentul dintr-un punct de vedere foarte original: modul în care cele două părți implicate (puterea și opoziția) și-au făcut publicitate. Având dreptul la două apariții zilnice de câte 15 minute, timp de aproape o lună, cele două tabere și-au creeat propriul film de promovare urmat apoi de o expunere de idei.

Unșpe

... sau ”once” in spaniolă, este pentru chilieni mai mult decât o cifră. Reprezintă istorie, tradiție, stil de viață, nutriție. Să le iau pe rând...

Este vorba despre o gustare chiliană care de regulă se servește la începutul serii și care pe vremuri era acompaniată de un pahar de țuică - sau aguardiente în spaniolă. Cum înainte era de prost gust să afirmi în public că vrei o țuică, se spunea codificat ”unșpe” - numărul de litere pe care îl are cuvântul spaniol.

Globalizare

Tocmai am stat de vorbă cu o prietenă care locuiește în Santiago. Este născută în SUA iar părinții ei sunt din India. S-a căsătorit cu un german a cărui mamă este din Caracal. Copiii prietenei mele s-au născut în Brazilia. I-am povestit foarte încântat că azi m-a sunat o cunoscută a cărei soacră este din Maramureș - așa că pot face schimb de experiențe de nurori de românce. Persoana care mă sunase este o poloneză și stă în Chile de când era mică.

Dor de Chile

Oare cum o să fie când o să mi se facă dor de Chile? O să zic ”ce bine era acolo” sau ”nicăieri în lume nu mai găsești oameni ca ei”, ”acolo mâncarea avea gust” ori ”hai să ne cumpărăm un CD cu Violeta Parra!”? O să fie așa, un fel de dor de Brașov când ți se pare că simți miros de vinete pe scară sau c-o auzi pe vecina de la patru urlând: ”Tatiano, hai în casă că-ți scot uochii!”? Adică, un fel de dor de casă? 

Specialistul în de toate

Deunăzi îmi atrage atenția o fotografie. Un cunoscut se pozase ”profesional” cu un pahar de vin în mână iar privirea lui sugera un interes real în tainele licorii. Ai putea să juri că orgasmul era autentic! Din toate unghiurile, imaginea gemea de profesionalim.

Surprize! Surprize!

Interesantă invenție și facebook-ul ăsta! Acum vreo lună mă pomenesc cu o invitație din partea unei foste vecine de pe vremea când eram copil și locuiam în același bloc. Nici numele de familie și nici poza nu-mi spuneau mare lucru. Și-a schimbat numele după ce s-a măritat și a devenit o mare gurmandă, așa că și fizionomia îi e destul de alterată. Până la urmă, după un schimb de politețuri, mi-am adus aminte de ea deși n-o mai văzusem de vreo douăzeci de ani.

Biserica - această instituție nerușinat de puternică

Am ales la întâmplare două articole despre Biserică apărute în presa de astăzi și un altul mai vechi găsit pe internet.

Filă din jurnalul unui cetățean obișnuit

M-am trezit pe la opt fără un sfert, destul de neobișnuit pentru o dimineață de sâmbătă dar asta pentru că aveam o programare la medic. Am ajuns la policlinica Santa Maria și mă gândeam că având în vedere că nu sunt o persoană religioasă pot face un compromis cu numele atâta timp cât serviciile sunt de calitate.

Album Valparaíso

Atenție, unele imagini pot conține prea multă culoare!

Când eram copil și-mi vizitam bunica, mă intrigau vecinii din sat care-și zugrăveau zidurile caselor cu var colorat. Unele erau albastre, altele erau verzi. Mama-mare n-a mers niciodată mai departe de un cuviincios ”blio deschis”. La fel am făcut și eu, până acum câțiva ani: am continuat tradiția tonurilor decente în toate aspectele vieții mele. O fi fost influența familiei, a uniformelor de la școală sau a cartierelor de blocuri, nu știu exact. Cert este că n-am avut în jur prea multe modele de diversitate.

La ce-i bun CNP-ul

Cred că una dintre cele mai sigure afaceri din România poți s-o începi cu un simplu copiator. Cantitatea de acte copiate care ți se cere pentru orice fleac este de domeniul fantasticului.

Carmen Sylva în Santiago

În cochetul sector din Santiago numit Providencia, se află o stradă care la început mi-a atras oarecum atenția, crezând că este vorba despre o simplă coincidență dar mai apoi m-a condus către o poveste demnă de un scenariu de film. Eu îndrăznesc să-mi imaginez chiar o istorie romantică. Strada se numește Carmen Sylva și traversează unul dintre cele mai frumoase cartiere ale capitalei chiliene.

Infracțiuni florale (sau temporale?)

Printre multe știri urâte de astăzi, 7 iulie 2012 , am găsit-o și pe cea de mai jos, publicată pe pagina postului de radio Cooperativa din Chile:

Telecinemateca chiliană - ”Machuca”

Unul dintre profesorii mei de spaniolă din Chile mi-a povestit că pe la începutul anilor '80, pe când era student, era discriminat din cauză că avea plete. I se spunea ”comunistul”. Într-o secundă mi-a dărâmat tot conceptul de comunism care mi s-a implementat până la vârsta de paisprezece ani. Adică... ”Partidul NU te vrea tuns?!” Eu am trăit într-un astfel de regim dar comuniștii mă vroiau tuns milițienește. I-am povestit asta profesorului meu și a rămas la fel de uluit ca și mine. Eram eu în oglindă (dar cu păr scurt).

Un vin bun

Ăăă... ar trebui oare ca înainte să mă dezlănțui să specific faptul că trebuie să aveți cel puțin 18 ani ca să puteți citi acest text și că dacă tot îi aveți împliniți, trebuie să beți moderat? Bine, considerați că am spus-o și se înțelege că cine continuă e major, vaccinat, nu are probleme cu inima, pancreasul, face sport cel puțin de trei ori pe săptămână, e cu amorul la zi și dacă bea mai mult de x pahare nu se-apucă să-și sune foștii sau fostele.

Acum să ne vedem de treabă.

Iubiți și câinii chilieni

Suntem în plină iarnă australă (și da, Crăciunul aici este vara!) însă temperaturile din Santiago coboară foarte rar sub 0 grade Celsius. Câteodată mai și plouă. Fiind obișnuit cu temperaturi de două ori mai scăzute decât un congelator industrial, mi se pare că chilienii exagerează îmbrăcându-se cu ce-au mai gros prin casă. Auzi, cică ”dacă ai trecut de luna august, ai trecut iarna!” spune o vorbă de aici.

Telecinemateca chiliană - ”La Nana”

Mă aflam de câteva zile în Santiago și o bună parte din stresul mutări trecuse așa că aveam în sfârșit timp pentru cumpărături serioase. Ceea ce trebuia să fie începutul unei rutine gospodărești s-a transformat pentru mine într-o primă mare surpriză iar mai apoi în temă de meditație cu privire la societatea chiliană.

Neruda și graffiti

Chile este patria lui Neruda. Iubit și urât, premiat și contestat, expulzat din țară și reprimit cu urale, Pablo Neruda rămâne un simbol național al acestui stat latino-american. Am început să-l descopăr recent dar vă provoc să căutați informații despre fascinanta lui viață și să-i citiți poezia. Nu-mi permit să vă copiez aici ceea ce puteți găsi la o simplă căutare în internet. Însă vă pot povesti cum a ajuns să mă fascineze acest poet.

Marșul Egalității

Din punct de vedere social, evenimentul este tipic chilian: se recunoaște opinia de grup, se iese în stradă și astfel este conștientizată populația și clasa politică

Pentru un străin care trăiește aici, participarea la un astfel de eveniment este foarte interesantă pentru că ajungi să guști din miezul societății - mai ales acest marș al egalității din 23 iunie 2012 care a reunit aprox. 80.000 de participanți.

Cutremurele din Chile

Tuturor prietenilor care mă compătimesc de fiecare dată când apare câte un cutremur (mai serios) în Chile...

Cutremurele de aici sunt ca o tachinare permanentă a naturii care o dată la zece ani devine serioasă. Fâșia lungă și îngustă de pământ numită Chile - aprox. 4300 km lungime și o lățime medie de doar 175 km - nu este niciodată liniștită. Plăcile tectonice de la vest și aprox. 500 de vulcani activi la est ondulează acest pământ în permanență.