***
Pulpă de vită la tavă ”Rinder-Sauerbraten”
(marinată în sos acrișor) cu garnitură de ciuperci soté
- 700 g pulpă de vită
Pentru marinadă:
- 1 ceașcă vin(alb sau roșu)
- 1 ceașcă de apă
- 2 linguri zeamă de lămâie (sau oțet din vin)
- 1 linguriță de miere (sau zahăr)
- 1 morcov mic tăiat cubulețe
- o felie de rădăcină de țelină tăiată cubulețe
- un ardei iute verde tăiat în jumătate
- boabe de piper
- semințe de muștar
- o foaie de dafin sfărâmată
- 1-2 cuișoare
- sare, piper
Pentru gătit:
- 1 cățel de usturoi
- 1/2 legătură pătrunjel verde
- 2 linguri ulei
Pentru garnitura de ciuperci:
- 250 g ciuperci proaspete
- 1 ceapă verde (sau o lingură de ceapă uscată tocată)
- 1 cățel de usturoi
- 1 lingură pătrunjel verde tocat
- o lingură de unt sau margarină
- 2 linguri smântână (nu-i musai)
- sare, piper
Se alege o bucată de pulpă de vită cât mai macră. Dacă este necesar se curăță ulterior de urmele de grăsime și pielițe. În caz de necesitate, faceți circ la măcelărie că vi se depozitează grăsimea pe aortă.
Într-o caserolă de mărimea bucății de carne se amestecă bine toate ingredientele pentru marinadă, până se dizolvă mierea (sau zahărul), apoi se adaugă carnea. Nu este necesar ca marinada să acopere în întregime bucata de pulpă de vită. Se pune un capac sau se acoperă cu folie de plastic și se ține la frigider (nu la congelator!) timp de trei zile. Carnea se va întoarce pe cealaltă parte dimineața și seara pentru a vă asigura că se marinează uniform.
***
În timp ce se preîncălzește cuptorul (până la 180 grade sau foc mediu spre mare), se pune uleiul într-o tigaie, se încinge și se adaugă carnea proaspăt scoasă din marinadă. Se lasă la rumenit, la foc mare, timp de aprox. 5 minute pe fiecare parte, până capătă o crustă cafenie.
Marinada urmează să o folosiți în continuare și aveți două opțiuni: să o strecurați (gustul va fi mai puțin intens) sau să o lăsați așa cum este, cu toate ingredientele iar la final carnea va ieși mai aromată. Eu am optat pentru varianta a doua și am primit complimente.
Într-o tavă de friptură (ideal una adâncă de ceramică cu capac), se așează carnea rumenită, se stinge cu marinadă, se adaugă puțin pătrunjel verde întreg și cățelul de usturoi tocat mărunt, se pune capacul (sau se acoperă cu folie de aluminiu) și se introduce în cuptor. Se lasă la gătit timp de 90 min la foc mediu.
Se scoate tava din cuptor iar carnea se taie felii pe un tocător. Supa care a rămas în tavă se strecoară. Carnea tăiată felii se pune din nou în tavă (sau într-un platou adânc) iar deasupra se toarnă aproximativ jumătate din supa rezultată. Se poate introduce din nou în cuptor (cu focul oprit) pentru a se menține caldă.
Cu câteva minute înainte de a se scoate carnea din cuptor, se poate începe pregătirea garniturii. Ceapa verde și usturoiul se toacă mărunt și se călesc în untul încins. Se adaugă ciupercile și se așteaptă să se evapore toată apa pe care ele o lasă de obicei. În loc de alte condimente, se adaugă două linguri de supă de la friptură (care este foarte concentrată) și după aprox. un minut puteți pune și smântâna. Amestecați și dacă mai este necesar adăugați sare și piper după gust. La sfârșit se presară pătrunjel verde.
Surplusul de supă îl puteți folosi ca bază pentru un alt sos.
Friptura de vită cu ciuperci sote am servit-o cu o salată verde cu roșii.
Dacă nu v-ați lămurit ce și cum, mai jos aveți totul desenat:
Carnea scoasă din marinadă și pusă la rumenit câte 5 minute pe fiecare parte |
Marinada (la mine e nestrecurată) pregătită ca să stingă carnea friptă |
Carnea rumenită, pregătită pentru a fi stinsă cu marinadă și pusă la cuptor |
Înainte de a acoperi tava, adăugați usturoi tăiat mărunt și pătrunjel întreg apoi 90 minute la cuptor la foc mediu. |
Pregătiți ciupercile: tăiate felii sau cuburi mari. Eu am cumpărat Pleurotus că era la ofertă. (NU ”Pleutoris” cum am mai văzut scris prin meniuri...) |
Abuzați pe cât puteți de pătrunjelul verde! |
Meritați o pauză. În cazul de față un Bordeaux 2011 fără pretenții (probabil de garaj, dar bun!) |
După 90 min, scoateți carnea din tavă și strecurați supa. Este delicioasă și foarte concentrată, utilă ca bază pentru alte sosuri. |
Pregătiți garnitura: ceapa verde și usturoiul tăiat mărut se călesc în untul încins. |
Carnea scoasă din tavă se taie felii pentru a putea fi servită mai ușor. |
Se adaugă supă cu generozitate în vasul în care se servește. |
Ciupercile sotate și stropite cu supă, înainte de a se adăuga smântâna. |
După cum am mai spus: abuzați de pătrunjelul verde! Poftă mare! |