Surprize! Surprize!

Interesantă invenție și facebook-ul ăsta! Acum vreo lună mă pomenesc cu o invitație din partea unei foste vecine de pe vremea când eram copil și locuiam în același bloc. Nici numele de familie și nici poza nu-mi spuneau mare lucru. Și-a schimbat numele după ce s-a măritat și a devenit o mare gurmandă, așa că și fizionomia îi e destul de alterată. Până la urmă, după un schimb de politețuri, mi-am adus aminte de ea deși n-o mai văzusem de vreo douăzeci de ani.
Am încropit o conversație cam în stilul următor:

Eu: Ce mai faci, pe unde mai ești?

EA: In Italia, de 10 ani, am deja acte (sic!)... dar tu de ce te-ai dus tocmai în Chile, nu puteai și tu mai aproape de ai tăi, cel mult în Spania?!

Eu: (deranjat oarecum de observație) Păi așa e viața, fiecare cu ale lui...

EA: Am auzit de la ai tăi că nu te-ai căsătorit, nu ai nici copii... Să știi că lui taică-tu i-ar plăcea să aibă nepoți...

Eu: (deja cu spume) Hai că mai vorbim, trebuie să plec acum, am treabă. Pa!

Nu trece o săptămână și mă las din nou abordat de fosta vecină:

EA: Ghici unde sunt în concediu?!

Eu: Ischia...

EA: Ce-i aia? În fine, sunt Brașov. Am venit să ne punem termopane.

Eu: Felicitări! Aș mai sta de vorba dar mă încurcă serviciul.

EA: Auzi, tu de ce nu vorbești cu ai tăi?

Eu: ”De ce nu vorbesc cu ai mei” în general sau ”de ce nu vorbesc cu ai mei” la fiecare cinci minute?

Deși începuse să mă deranjeze cumplit, mă lăsam în continuare atras de dialog în același fel în care mă atrag documentarele de tipul ”Dezastre în aer”.

Eu: (continui ca fraierul și-i îi ofer o justificare pe tavă) Acum două zile am vorbit, îi sun săptămânal. Plătesc internaționalul vreo X dolari lunar, doar convorbiri cu România...

EA: (ca un animal de pradă care a pecetluit deja soarta victimei): Serios?! Și cât vine asta în Euro? Știi ceva, hai că-i sun să vină acum la mine și să stăm cu toții de vorbă!

Nu știu dacă mi s-a radiat memoria ori e vorba de vreun mecanism psihologic de autoapărare dar eu nu-mi aduc aminte să fi stat vreodată în viața mea ”cu toții de vorbă” într-o scenă care să o includă și pe EA. În consecință îi refuz mărinimoasa ofertă și închei definitiv această ridicolă conversație (de care mă fac singur vinovat).

Acum stau si ma gandesc cât de sictirit poți să fii de propria viață încât să te-apuci să-ți cauți vecinii din copilărie pe facebook, să le creezi scenarii de foileton de autogară și eventual să-i târâi pe la ”Surprize! Surprize!” pentru ca lacrimile și mucii să se împletească armonios într-o satisfacție sufletească de tot rahatul?! Iar eu, cât de docil am putut să fiu încât să o mai țin în lista mea de prieteni după prima conversație eșuată?!

Dar totuși, nu mă pot despărți de ea fără un meritat pomelnic: