Am primit astăzi un e-mail de la un prieten drag din Viena. Motivul pentru care mi-a scris a fost să-mi povestească despre un eveniment la care a participat ieri și care a fost moderat de către unul dintre actorii mei preferați, Ottfried Fischer. Evenimentul a fost unul cartiabil așa că banii strânși din vânzarea biletelor au fost folosiți într-un scop social iar costurile pentru organizare au fost reduse la un minim. Moderatorii n-au fost nici ei plătiți. Cu alte cuvinte, muncă voluntară (poate că și patriotică, nu știu...)
Vorbind despre partea organizatorică, mi-a spus că atât de vânzarea biletelor cât și de catering s-au ocupat studenții unei facultăți de turism din Viena. Totul a ieșit foarte bine - atât numărul biletelor vândute cât și gustările pentru petrecerea care a însoțit evenimentul.
Vorbind despre partea organizatorică, mi-a spus că atât de vânzarea biletelor cât și de catering s-au ocupat studenții unei facultăți de turism din Viena. Totul a ieșit foarte bine - atât numărul biletelor vândute cât și gustările pentru petrecerea care a însoțit evenimentul.
Așa mi-am adus aminte de tot felul de acțiuni la care participam pe când eram student, tot în Austria. Fie că era vorba despre un târg de turism, de vinuri sau cânta fanfara locală la statuia din centru - noi eram acolo și ajutam începând cu instalarea scenei, standuri gastronomice, servit la mese iar apoi strâns și făcut curățenie. Niciodată nu s-a pus problema să fim plătiți. Era o onoare dacă ne remarca vreun cârciumar și ne chema să lucrăm (de data asta pe bani) la sfârșit de săptămână. Apoi a urmat practica obligatorie cu un salariu simbolic. În toată această perioadă mi-a fost foarte clar că e vorba despre o pregătire. Întâi trebuia să învăț cum se fac treburile pentru ca mai apoi să ajung să dau randament și să-mi merit banii. Așa mi-au spus acasă, așa ne-au educat la școală și până la urmă așa era și normal.
Câțiva ani mai târziu, pe când conduceam deja un hotel, m-am pomenit cu un val de cereri de practică. De regulă, erau formulate în două feluri:
”Semnați-mi și mie adeverința asta de practică și mai mult nu vă deranjez. Îmi trebuie doar ștampila.”
sau
”Să știți că eu nu lucrez orice! Am studii.”
În cinci ani am avut un singur practicant, student la turism în Suceava, care a vrut să învețe și care a trecut prin toate departamentele: de la bucătărie, la curățenie în camere, recepție, etc. Acum călătorește foarte mult și mă uit cu drag la pozele din toate colțurile lumii pe care le postează pe facebook.