Marșul Egalității

Din punct de vedere social, evenimentul este tipic chilian: se recunoaște opinia de grup, se iese în stradă și astfel este conștientizată populația și clasa politică

Pentru un străin care trăiește aici, participarea la un astfel de eveniment este foarte interesantă pentru că ajungi să guști din miezul societății - mai ales acest marș al egalității din 23 iunie 2012 care a reunit aprox. 80.000 de participanți.
Tema marșului, organizat anual în luna iunie (am participat și anul trecut) este egalitatea în drepturi având un puternic accent în promovarea drepturilor gay. Tema principală a marșului atât anul trecut cât și acum a fost promovarea drepturilor cuplurilor de același sex.

Sincer, nu cred că am avut vreodată profilul unui militant dar mișcarea de masă motivează.

În rest, consider că ar fi foarte interesant pentru un jurnalist român să studieze acest fenomen în Chile doar și pentru a ieși din tiparul ”cancanurilor” și al ”non-știrilor”. Atunci când se formează o părere colectivă, societatea își spune părerea în stradă. Uneori evenimentele sunt interesante și distractive (ca Marșul Egalității). Alteori este vorba despre chestiuni sociale și politice mult mai sensibile cum ar fi de pildă chestiunea educației superioare care aici nu este gratuită și nici nu este tratată de către guvern ca fiind un drept ci mai degrabă ca pe un serviciu de lux. Mișcările studențești câștigă teren și popularitate dar în același timp crește și rezistența la schimbare a guvernului. Participarea la astfel de marșuri nu mai este atât de distractivă iar intervenția jandarmilor te lasă cu ochii înlăcrimați timp de câteva ore.

Politica chiliană este foarte polarizată iar adepții mișcărilor de dreapta sau de stânga sunt foarte fideli ideologiei alese inițial. De exemplu, un politician care să schimbe un partid de dreapta pentru unul de stânga (sau invers) ar fi o acțiune istorică. Nicio mișcare nu este pregătită să accepte ”pocăința” adeptului unei mișcări opuse.

În același timp se vorbește în mod deschis despre trei clase sociale: clasa de jos, clasa medie și înalta societate. În Chile, lipsa mișcărilor sociale care au influențat Europa în ultimii 200 de ani, a dus la o cristalizare a conceptelor privind categoriile sociale. A rezultat astfel o serie de diferențe, de frustrări și de dorințe de schimbare.

Alte subiecte care dau naștere unor mari manifestații sunt mediul înconjurător (acum de actualitate fiind mișcarea împotriva construirii unei hidrocentrale în Patagonia) sau chestiuni legate de drepturile triburilor andine originare și de terenurile care aparțin acestora (cel mai cunoscut trib se numește Mapuche).

Am învățat că în Chile drepturile sociale se discută pe teren neutru - nu în birourile ministerelor și nici prin greve introvertite în teritoriul muncitorimii, ci în stradă. Așa l-au dat jos pe Allende care i-a speriat cu naționalizările în anii 70 și i-au deschis ușa lui Pinochet care să facă ordine cu regimul lui militar (subiect controversat despre care se poate discuta separat). 25 de ani mai tărziu au considerat că s-au săturat de uniforme și de limitările unui astfel de regim și au revenit la democrație. De asemenea, Biserica Catolică are în Chile o influență unică, mobilizând în special clasa familiilor bogate și angrenând astfel o serie de mecanisme financiare și materiale mai puțin expuse publicului.

Pentru cei care doresc să aprofundeze subiectul recomand cu plăcere cărțile scrise de Isabel Allende traduse în cea mai mare parte și în limba română. Pentru început, două titluri recomandate ar fi ”Casa Spiritelor” și ”Țara mea inventată” (Editura Humanitas, colectia Fiction). Aceste istorii romanțate încorporează întreaga identitate chiliana: frumoasă, iubitoare, incredibil de primitoare și deschisă față de oaspeti dar în același timp cu prejudecăți, superstiții și reguli sociale (pentru noi) curioase.

PS: mulțumesc lui Ivàn, partenerul meu, pentru fotografii!

Plaza Italia, Santiago - loc de întâlnire

Marșul egalității pe b-dul principal, Alameda