Deunăzi îmi atrage atenția o fotografie. Un cunoscut se pozase ”profesional” cu un pahar de vin în mână iar privirea lui sugera un interes real în tainele licorii. Ai putea să juri că orgasmul era autentic! Din toate unghiurile, imaginea gemea de profesionalim.
Tipul are vreo 30 de trandafiri în buchetul vieții și până acum s-a ”specializat” în de toate: DJ, bloguri de călătorii, imobiliare, panouri publicitare... și astea doar din câte-mi aduc eu aminte. Ultima fiță sunt aparițiile pe la evenimentele din Lipscani cu paharul de vin în mână, relatate în articole ticsite de mesaje publicitare.
Tipul are vreo 30 de trandafiri în buchetul vieții și până acum s-a ”specializat” în de toate: DJ, bloguri de călătorii, imobiliare, panouri publicitare... și astea doar din câte-mi aduc eu aminte. Ultima fiță sunt aparițiile pe la evenimentele din Lipscani cu paharul de vin în mână, relatate în articole ticsite de mesaje publicitare.
Cum stă în firea noastră să ne comparăm cu alții, nu mă pot abține să nu mă gândesc la cei doi ani de cursuri intensive pe care i-am făcut pentru a obține diploma de sommelier, inclusiv examenul practic final susținul pe stomacul gol, la nouă dimineața. Disciplina nu include doar vinurile ci tot ce se poate bea de la apă, sucuri, bere, ceai, cafea și până la cele mai complexe cocktailuri. Proba practică a inclus și o descriere detaliată a unui suc de mere (care poate fi de zeci de feluri). În fine, după ce am primit muncita bucată de hârtie, la subsolul ei am citit următoare observație: ”Diploma de Sommelier intră în vigoare după doi ani de practică dovedită”.
Nu mai lucrez ca sommelier (ah, ce timpuri!) așa că nu pot să-l contrazic pe amicul meu dacă are sau nu dreptate atunci când descrie sau când recomandă un vin care, culmea coincidenței, are și o reclamă pe o suprafață mai mare decât ”articolul”. Îndrăznesc totuși să-mi exprim îndoiala că vreo câteva apariții pe la televizor te fac neapărat specialist în ce-ți trece prin cap. Nu vorbesc despre toate talentele lui, ci doar de un domeniu despre care eu am început să aflu câte ceva în cei doi ani de cursuri.
După cum bine spune și Mara Popa într-un articol de pe blogul ei, după șase luni de zile de curs de frizerie, toți ajung să se numească hairstylist! Un bun prieten, după ce a lucrat o viață în saloane de înfrumusețare, a ajuns să stăpânească ceea ce se numește ”colorimetrie” - adică determinarea concentrației vopselei în funcție de tipul de păr și de ten, precum și de nuanțele pe care dorește să le obțină, influența luminii naturale asupra părului, etc. Continuă să participe la cursuri susținute de adevărați stiliști pentru că el însuși nu îndrăznește încă să-și însușească titlul, deși eu consider că-l merită din plin.
Probabil că specializarea este direct proporțională cu modestia.