Unul dintre profesorii mei de spaniolă din Chile mi-a povestit că pe la începutul anilor '80, pe când era student, era discriminat din cauză că avea plete. I se spunea ”comunistul”. Într-o secundă mi-a dărâmat tot conceptul de comunism care mi s-a implementat până la vârsta de paisprezece ani. Adică... ”Partidul NU te vrea tuns?!” Eu am trăit într-un astfel de regim dar comuniștii mă vroiau tuns milițienește. I-am povestit asta profesorului meu și a rămas la fel de uluit ca și mine. Eram eu în oglindă (dar cu păr scurt).
Se pare că în Chile stânga e dreapta și dreapta e stânga. Politic vorbind. Sau cel puțin din punctul nostru de vedere. Cum Crăciunul aici e vara, așa și comuniștii poartă plete. Dacă tinerii din Europa anilor '70 purtau pantaloni evazați și își cântau libertatea și egalitatea la chitară, în Chile acesta era un privilegiu rezervat clasei bogate. Asta pentru că o tratau ca pe o modă exclusivă importată din străinătate.
Povesteam într-un text anterior (Marșul Egalității) că în Chile polarizarea părerilor politice este foarte strictă: dreapta sau stânga. Evident, există și nuanțe dar mai devreme sau mai târziu sunt atrase de polul mai puternic. Situația a fost la fel în toată istoria modernă a acestui stat. Stânga s-a ocupat de modernizarea societății iar dreapta de cea a economiei.
Înainte de lovitura de stat din 11 Septembrie 1973 când a fost înlăturat Salvador Allende, situația era extrem de delicată. Drepturile sociale câștigate treptat de către mișcarea de stânga dar și reformele radicale propuse de către aceștia amenințau tot mai mult clasa celor bogați care deținea frâiele economiei. Dar degeaba avea stânga puterea politică dacă nu o avea și pe cea economică. Inspirați de aparentul succes al altor modele economice socialiste, au început să naționalizeze principalele ramuri economice pentru a-și creea surse de finanțare.
Ca răspuns la aceste reforme, dreapta a sabotat propria economie, aducând țara în pragul unui dezastru economic, încercând să provoace astfel renunțarea la putere a guvernului socialist. La mijloc s-a mai interpus guvernul SUA care nu dorea încă o pioneză roșie pe harta Americii Latine.
Frământările sociale au devenit din ce în ce mai puternice, adepții ambelor mișcări politice susținându-și cu convingere cauza. Două lumi opuse din toate punctele de vedere se întâlnesc în stradă, luptând pentru o viață mai bună dar de pe poziții diferite. O luptă a contrastelor, atât de tipică pentru Chile.
Filmul ”Machuca” (2004) este dedicat de către regizorul Andrés Wood ”copiilor de ieri”. Acest moment al istoriei chiliene ne este prezentat din perspectiva a doi elevi ai unei prestigioase școli din Santiago. Directorul celebrului colegiu catolic reușește să provoace înalta societate printr-o decizie neobișnuită. Inspirat de noul val al egalității în drepturi el introduce într-una din clase fiul unei familii sărace. Cei doi eroi ai peliculei chiliene încearcă să înțeleagă lumea nedreaptă în care trăiesc și reprezintă esența acestei societăți care continuă să mă fascineze.