A patra zi în Valdivia (o zi ploioasă la mare)

A fost o zi care s-a vrut a fi melancolică dar în final a fost foarte plăcută. Am fost la mare și a plouat. Aici de-abia s-a terminat iarna așa că zilele însorite de care am avut parte înainte au fost pură întâmplare.

A treia zi în Valdivia (o zi lungă cu multe poze)

Înainte să ieșim în oraș am asistat-o pe Erica (mama lui Ivan) la bucătărie. Pentru prânz făcea ”cazuela de pavo” - o supă cu tot felul de legume aproape întregi și carne de curcan (ăsta nu era întreg).

A doua zi in Valdivia ("La burta galbenă" și vizita la Tía María)

Oscar a dormit toată noaptea cu noi ceea ce-mi dă speranță că și-a adus aminte de mine. La micul dejun am mâncat "păsărele" adică niște turte dulci cu bezea pe deasupra.

Prima zi in Valdivia

Am început azi turul de adio prin Chile. Prima oprire: Valdivia, la vreo mie de km sud de Santiago. Aici locuiesc părinții lui Ivan și două din pisicile noastre.

Colonia Demnității III (în drum spre colonie)

În Colonia Demnității I vă prezentam un documentar despre o sectă germană de pe teritoriul Chile, convertită în instrument de tortură al regimului militar din anii '70 și '80. Pentru că un an de zile am lucrat foarte aproape de locul cu pricina, am avut curiozitatea să-i și vizitez. Însă înainte de aceasta am putut vorbi cu câțiva prieteni care au locuit în apropiere și v-am relatat părerile lor în Colonia Demnității II. Am avut chiar șansa să vorbesc cu unul dintre polițiștii implicați în lunga anchetă desfășurată acolo în ultimii douăzeci de ani.

Colonia Demnității II (de vorbă cu localnicii)

Subiectul ”Colonia Dignidad” a început să mă preocupe doar recent deși cred că ar fi trebuit să mă intereseze mai demult. De ani de zile, fosta sectă germană din Chile reușește să ajungă pe prima pagină a ziarelor din toată lumea. De fapt, chiar după ultima postare (Colonia Demnității I) a mai apărut o știre despre un caz celebru (Boris Weisfeiler), articol pe care îl puteți citi aici.

Așadar, suntem în 2012 și dosarul este departe de a fi închis. 

Colonia Demnității I (Preambul)

Cam de un an de zile fac naveta săptămânal între Santiago și Linares, un orășel de provincie aflat la 300 km de capitală. Lume blândă, harnică și amabilă cu toți cei din jur (sau de departe).

Însă doar recent mi-am dat seama că lucram foarte aproape de un loc ciudat al istoriei. O farsă neagră a contemporaneității. Se numea Colonia Dignidad (Colonia Demnității). Acum și-a schimbat numele pentru că pe cel vechi nu l-a meritat.

Telecinemateca chiliana: ”No” (sau cum să câștigi un referendum)

Azi am văzut un film chilian despre referendumul din 1988 când poporul a fost chemat să voteze ”Da” sau ”Nu”, în favoarea sau împotriva lui Pinochet.

Filmul abordează evenimentul dintr-un punct de vedere foarte original: modul în care cele două părți implicate (puterea și opoziția) și-au făcut publicitate. Având dreptul la două apariții zilnice de câte 15 minute, timp de aproape o lună, cele două tabere și-au creeat propriul film de promovare urmat apoi de o expunere de idei.

Unșpe

... sau ”once” in spaniolă, este pentru chilieni mai mult decât o cifră. Reprezintă istorie, tradiție, stil de viață, nutriție. Să le iau pe rând...

Este vorba despre o gustare chiliană care de regulă se servește la începutul serii și care pe vremuri era acompaniată de un pahar de țuică - sau aguardiente în spaniolă. Cum înainte era de prost gust să afirmi în public că vrei o țuică, se spunea codificat ”unșpe” - numărul de litere pe care îl are cuvântul spaniol.

Globalizare

Tocmai am stat de vorbă cu o prietenă care locuiește în Santiago. Este născută în SUA iar părinții ei sunt din India. S-a căsătorit cu un german a cărui mamă este din Caracal. Copiii prietenei mele s-au născut în Brazilia. I-am povestit foarte încântat că azi m-a sunat o cunoscută a cărei soacră este din Maramureș - așa că pot face schimb de experiențe de nurori de românce. Persoana care mă sunase este o poloneză și stă în Chile de când era mică.