Ieri de dimineață mi-a scris un prieten de la Tel Aviv cu care n-am mai vorbit de ceva vreme. Motivul pentru care m-a apelat a fost îngrijorarea lui cu privire la un articol pe care l-a citit în presa românească: ”IPS Pimen îl felicită pe deputatul care se declara împotriva celor care ”confundă fericirea cu fundulețul”.
Trecând peste exprimarea care justifică pe deplin rata promovabilității la BAC, stau și mă gândesc: ce l-a făcut pe domnul deputat să facă această alegere de cuvinte și să le articuleze sub formă de idee?
Ce o fi fost în creierașul lui de l-a determinat să se gândească în același timp la cei doi termeni care, apoi, să-i rezulte într-un concept?
Ce o fi fost în creierașul lui de l-a determinat să se gândească în același timp la cei doi termeni care, apoi, să-i rezulte într-un concept?
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților s-a identificat imediat cu noțiunea de fericire (sau de funduleț) a domnului deputat, și-i trimite o scrisoare de mulțumire, ba, mai are grijă să ajungă și-n presă.
Domnilor - deputați sau înalt prea sfințiți - ce-i în gușă, și-n căpușă! Sau, în varianta „creștinească”: Din plinătatea inimii vorbește gura (Matei 12:34).