marți, 21 august 2012

Colonia Demnității I (Preambul)


Cam de un an de zile fac naveta săptămânal între Santiago și Linares, un orășel de provincie aflat la 300 km de capitală. Lume blândă, harnică și amabilă cu toți cei din jur (sau de departe).

Însă doar recent mi-am dat seama că lucram foarte aproape de un loc ciudat al istoriei. O farsă neagră a contemporaneității. Se numea Colonia Dignidad (Colonia Demnității). Acum și-a schimbat numele pentru că pe cel vechi nu l-a meritat.
Oamenii răi au plecat la un moment dat însă cei care au suferit din cauza lor n-au avut unde să se ducă. O poveste bizară despre niște rămășițe interzise ale societății. O tortură (la propriu) care a durat mai bine de patruzeci de ani și care s-a terminat, într-un fel, în urmă cu nici măcar o decadă.

În primă fază vă propun un documentar realizat recent pe această temă.





Pentru cine n-are răbdare sau nervi să vadă tot filmul, găsiți aici un rezumat politicos a ceea ce s-a descoperit până acum în legătură cu această comunitate.

Întâmplarea face că la numai câteva zile după ce am văzut documentarul de mai sus, să am ocazia să aflu părerea unor localnici care au trăit în imediata apropiere a acestei colonii. Apoi am vizitat locul cu pricina împreună cu un polițist implicat în ancheta acestui caz complex. Punctul culminant al experienței mele a fost o conversație interesantă avută chiar cu un tânăr născut și crescut acolo. 

Mi-am propus o mică serie de postări pe această temă și sper să mă pot ține de cuvânt. Deocamdată, partea I...