sâmbătă, 14 iulie 2012

Filă din jurnalul unui cetățean obișnuit

M-am trezit pe la opt fără un sfert, destul de neobișnuit pentru o dimineață de sâmbătă dar asta pentru că aveam o programare la medic. Am ajuns la policlinica Santa Maria și mă gândeam că având în vedere că nu sunt o persoană religioasă pot face un compromis cu numele atâta timp cât serviciile sunt de calitate.

vineri, 13 iulie 2012

Album Valparaíso

Atenție, unele imagini pot conține prea multă culoare!

Când eram copil și-mi vizitam bunica, mă intrigau vecinii din sat care-și zugrăveau zidurile caselor cu var colorat. Unele erau albastre, altele erau verzi. Mama-mare n-a mers niciodată mai departe de un cuviincios ”blio deschis”. La fel am făcut și eu, până acum câțiva ani: am continuat tradiția tonurilor decente în toate aspectele vieții mele. O fi fost influența familiei, a uniformelor de la școală sau a cartierelor de blocuri, nu știu exact. Cert este că n-am avut în jur prea multe modele de diversitate.

miercuri, 11 iulie 2012

La ce-i bun CNP-ul

Cred că una dintre cele mai sigure afaceri din România poți s-o începi cu un simplu copiator. Cantitatea de acte copiate care ți se cere pentru orice fleac este de domeniul fantasticului.

marți, 10 iulie 2012

Carmen Sylva în Santiago


În cochetul sector din Santiago numit Providencia, se află o stradă care la început mi-a atras oarecum atenția, crezând că este vorba despre o simplă coincidență dar mai apoi m-a condus către o poveste demnă de un scenariu de film. Eu îndrăznesc să-mi imaginez chiar o istorie romantică. Strada se numește Carmen Sylva și traversează unul dintre cele mai frumoase cartiere ale capitalei chiliene.

sâmbătă, 7 iulie 2012

Infracțiuni florale (sau temporale?)

Printre multe știri urâte de astăzi, 7 iulie 2012 , am găsit-o și pe cea de mai jos, publicată pe pagina postului de radio Cooperativa din Chile:

vineri, 6 iulie 2012

Telecinemateca chiliană - ”Machuca”


Unul dintre profesorii mei de spaniolă din Chile mi-a povestit că pe la începutul anilor '80, pe când era student, era discriminat din cauză că avea plete. I se spunea ”comunistul”. Într-o secundă mi-a dărâmat tot conceptul de comunism care mi s-a implementat până la vârsta de paisprezece ani. Adică... ”Partidul NU te vrea tuns?!” Eu am trăit într-un astfel de regim dar comuniștii mă vroiau tuns milițienește. I-am povestit asta profesorului meu și a rămas la fel de uluit ca și mine. Eram eu în oglindă (dar cu păr scurt).

joi, 5 iulie 2012

Un vin bun


Ăăă... ar trebui oare ca înainte să mă dezlănțui să specific faptul că trebuie să aveți cel puțin 18 ani ca să puteți citi acest text și că dacă tot îi aveți împliniți, trebuie să beți moderat? Bine, considerați că am spus-o și se înțelege că cine continuă e major, vaccinat, nu are probleme cu inima, pancreasul, face sport cel puțin de trei ori pe săptămână, e cu amorul la zi și dacă bea mai mult de x pahare nu se-apucă să-și sune foștii sau fostele.

Acum să ne vedem de treabă.

miercuri, 4 iulie 2012

Iubiți și câinii chilieni

Suntem în plină iarnă australă (și da, Crăciunul aici este vara!) însă temperaturile din Santiago coboară foarte rar sub 0 grade Celsius. Câteodată mai și plouă. Fiind obișnuit cu temperaturi de două ori mai scăzute decât un congelator industrial, mi se pare că chilienii exagerează îmbrăcându-se cu ce-au mai gros prin casă. Auzi, cică ”dacă ai trecut de luna august, ai trecut iarna!” spune o vorbă de aici.

marți, 3 iulie 2012

Telecinemateca chiliană - ”La Nana”


Mă aflam de câteva zile în Santiago și o bună parte din stresul mutări trecuse așa că aveam în sfârșit timp pentru cumpărături serioase. Ceea ce trebuia să fie începutul unei rutine gospodărești s-a transformat pentru mine într-o primă mare surpriză iar mai apoi în temă de meditație cu privire la societatea chiliană.

duminică, 1 iulie 2012

Neruda și graffiti


Chile este patria lui Neruda. Iubit și urât, premiat și contestat, expulzat din țară și reprimit cu urale, Pablo Neruda rămâne un simbol național al acestui stat latino-american. Am început să-l descopăr recent dar vă provoc să căutați informații despre fascinanta lui viață și să-i citiți poezia. Nu-mi permit să vă copiez aici ceea ce puteți găsi la o simplă căutare în internet. Însă vă pot povesti cum a ajuns să mă fascineze acest poet.