O peșteră adâncă

Nenea Rudi nu vorbea despre lagăr. Ştiam doar că a fost la ruşi, în mină şi în lagăr. Am înţeles că toate astea, împreună, nu erau de bine. Când l-am întrebat ce înseamnă lagăr,  a coborât privirea, i-a spus soţiei ceva în germană iar Tanti Olga i-a răspuns în ungureşte, cum făcea de obicei. Era stânjenit şi cred că i s-au umezit ochii. Mă simţeam de ca şi cum aş fi deschis o peşteră. Când eram mic, mi-era frică de peşteri. Credeam că erau negre, reci şi umede şi dacă intrai, alunecai tot mai adânc şi nu mai puteai să te întorci şi acasă te aşteptau părinţii care se întrebau supăraţi: „Oare pe unde umblă copilul ăsta?!“.

Miros de Chile

Un tricou roșu, frumos împachetat.
Miroase altfel decât restul sertarului.

Are ceva de vară chiliană, de februarie austral cu foșnet de eucalipți.
Iarbă uscată care-ți crapă sub picioare și coriandru verde tocat în bucătărie.

Barilla sau ce-și face omul cu mâna lui se numește boicot

Barilla - o marcă italiană care, cel puțin pentru mine, ajunsese să se confunde cu însăși ideea de paste făinoase. Niciodată nu mi-am pus problema să cumpăr o altă marcă. Nu-mi aduc aminte de nicio reclamă, în schimb știu că în toate supermarketurile există un raft mare cu Barilla care, dacă nu ar fi, te-ar face să te îndoiești de calitatea întregului magazin. Cu alte cuvinte, brandul e atât de stabil încât se vinde singur. Unde mai pui că nu e cel mai ieftin...

Complimente nemțești

Am părăsit Berlinul pentru o zi - această capitală a Germaniei care parcă nu e din Germania, pentru că Berlinul e mai mult de-atât, e un glob pământesc plat. Am ajuns la München - care mai întâi e Bavaria și după aceea e Germania. 

Scriitorul și traducătoarea lui

Sunt în autocar, între Berlin și München. Aproape un arhaism în Germania de astăzi. Totuși, autobuzul cu etaj, cu destinația finală Zürich, este plin. O ciorbă socială. Să vrei și nu găsești oameni mai diferiți care să stea, cuminți, unul lângă altul.

Frizerul și Volodya

Îmi găsisem un frizer nou, pe strada Lungă din Brașov. Avea vad pentru că era în fața Centrului Militar Județean. Dar eu mergeam să mă tund sâmbătă când era liniște. Frizer ca pe vremuri: pieptene de aluminiu, briantină, small talk, prosopele chinezești roz, ambalaje de șampoane nemțești reumplute cu diverse, măturica  de paie pentru îndepărtat părul de pe haine, peria cu pudră de talc de la final - în care ciubucul dispare discret ca într-un norișor complice - în fine, un fel de muzeu al frizeriilor.

Regina Nopții

Cineva vorbea tare pe stradă, puțin după miezul nopții. Nu eram sigur dacă se certa sau vorbea normal. În cartierul nostru noaptea e atât de liniștită încât, dacă cineva lasă geamul deschis când face amor, toată strada devine părtașă bucuriei finale. Se întâmplă cam de două, trei ori pe săptămână...

Cărți, discuri și coincidențe

Acum o săptămână am terminat de citit o carte*, cadou de la Arinda. E vorba despre un roman grafic, scris și ilustrat în stilul benzilor desenate - o premieră pentru mine. O poveste tristă, despre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, relatată din perspectiva unui inginer de sunet și a uneia din fiicele lui Goebbels. 

La ofertă

Am intrat într-un magazin „deschis până târziu” sau Spätkauf - versiunea sindicalistă, germană a nonstopului de la colț de stradă. Vreau să cumpăr un pachet de alune dar îl întreb pe vânzător dacă are unul care nu e expirat chiar de două luni. Se uită la ambalaj, le verifică și pe celelalte de pe raft, se dă de ceasul morții că așa ceva e de necrezut, și-mi zice: „Vi le dau la ofertă - juma' de preț.”

O chestiune intimă

Moartea, după părerea mea, este o chestiune intimă.

Nu mă refer doar la mass-media românească și la reacția ei din ultimele zile. Ăsta-i nivelul, ne-am obișnuit, nu contează dacă e vorba despre Becali sau despre o nenorocire din altă categorie, reacția presei este, în cea mai mare parte, la fel de grotescă.

Mă gândesc mai mult la altceva. Când îți moare cineva apropiat, dintr-o dată te trezești luat pe sus de neamuri, vecini, cunoștințe - toți vor circ. Fiecare are o părere despre „ce trebuie făcut” - o încolăceală de proceduri și accesorii, de păgânisme și ortodoxisme din care cei mai câștigați ies popii.