Complimente nemțești

Am părăsit Berlinul pentru o zi - această capitală a Germaniei care parcă nu e din Germania, pentru că Berlinul e mai mult de-atât, e un glob pământesc plat. Am ajuns la München - care mai întâi e Bavaria și după aceea e Germania. 

Scriitorul și traducătoarea lui

Sunt în autocar, între Berlin și München. Aproape un arhaism în Germania de astăzi. Totuși, autobuzul cu etaj, cu destinația finală Zürich, este plin. O ciorbă socială. Să vrei și nu găsești oameni mai diferiți care să stea, cuminți, unul lângă altul.

Frizerul și Volodya

Îmi găsisem un frizer nou, pe strada Lungă din Brașov. Avea vad pentru că era în fața Centrului Militar Județean. Dar eu mergeam să mă tund sâmbătă când era liniște. Frizer ca pe vremuri: pieptene de aluminiu, briantină, small talk, prosopele chinezești roz, ambalaje de șampoane nemțești reumplute cu diverse, măturica  de paie pentru îndepărtat părul de pe haine, peria cu pudră de talc de la final - în care ciubucul dispare discret ca într-un norișor complice - în fine, un fel de muzeu al frizeriilor.

Regina Nopții

Cineva vorbea tare pe stradă, puțin după miezul nopții. Nu eram sigur dacă se certa sau vorbea normal. În cartierul nostru noaptea e atât de liniștită încât, dacă cineva lasă geamul deschis când face amor, toată strada devine părtașă bucuriei finale. Se întâmplă cam de două, trei ori pe săptămână...

Cărți, discuri și coincidențe

Acum o săptămână am terminat de citit o carte*, cadou de la Arinda. E vorba despre un roman grafic, scris și ilustrat în stilul benzilor desenate - o premieră pentru mine. O poveste tristă, despre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, relatată din perspectiva unui inginer de sunet și a uneia din fiicele lui Goebbels. 

La ofertă

Am intrat într-un magazin „deschis până târziu” sau Spätkauf - versiunea sindicalistă, germană a nonstopului de la colț de stradă. Vreau să cumpăr un pachet de alune dar îl întreb pe vânzător dacă are unul care nu e expirat chiar de două luni. Se uită la ambalaj, le verifică și pe celelalte de pe raft, se dă de ceasul morții că așa ceva e de necrezut, și-mi zice: „Vi le dau la ofertă - juma' de preț.”

O chestiune intimă

Moartea, după părerea mea, este o chestiune intimă.

Nu mă refer doar la mass-media românească și la reacția ei din ultimele zile. Ăsta-i nivelul, ne-am obișnuit, nu contează dacă e vorba despre Becali sau despre o nenorocire din altă categorie, reacția presei este, în cea mai mare parte, la fel de grotescă.

Mă gândesc mai mult la altceva. Când îți moare cineva apropiat, dintr-o dată te trezești luat pe sus de neamuri, vecini, cunoștințe - toți vor circ. Fiecare are o părere despre „ce trebuie făcut” - o încolăceală de proceduri și accesorii, de păgânisme și ortodoxisme din care cei mai câștigați ies popii. 

București - Berlin (via Santiago de Chile)

globe-M: Cu singuranță că viața în Berlin este cu totul altfel [decât la București]... 

Iván Véjar: Nu, chiar deloc. Când am ajuns aici, am descoperit imediat o grămadă de asemănări între București și Berlin.

„Ich bin ein Berliner”

Berlinul de Vest, 26 iunie 1963, adică exact acum 50 de ani - J. F. Kennedy spunea, în probabil cel mai bun discurs al său, Ich bin ein Berliner - „Sunt un berlinez”. În conjunctura istorică de atunci, mesajul a fost intepretat ca o susținere a Germaniei Occidentale și, în același timp, ca o sfidare față de Uniunea Sovietică.

Berlin City

„Plec de acasă pe ploaie, mă întorc pe soare. Vântul pune norii la loc. Turiștii înfruntă eroic toate vicisitudinile timpului. Un oraș care nu se sperie de vreme. Aici totul durează puțin. Nici tristețea nu se consumă întreagă, mereu e întreruptă de hohotele de râs de pe stradă. Văzându-i pe berlinezi atât de veseli, atât de degajați, atât de siguri pe ei, mă întreb dacă aicea se moare.” Nora Iuga, Berlinul meu e un monolog, Cartea Românească 2010